APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON
Adevărul despre exploatarea gazelor de şist
Bucureşti, 27 mai, dimineaţa devreme. Telefonul ţârâie ascuţit şi vibraţiile lui pe podea mă irită.
"Tu ce ştii despre gazele de şist?"
"Cum adică?"
"Aşa. Eşti pro sau contra?"
Am închis telefonul. Nu era nici locul şi nici momentul pentru discuţii. Am tras pătura peste ochi şi-am încercat să adorm la loc. Nu puteam, întrebarea prietenei mele mă hărţuia. Ce-i drept, nu ştiam prea multe, dar de ce-aş fi fost contra? Guvernanţii ne anunţau bucuroşi că România se află deasupra unui zăcământ de 1444 miliarde de metri cubi de gaze de şist, care o plasează pe locul trei în Europa, după Polonia şi Franţa. Stăteam pe un ocean de gaz, care i-ar fi putut asigura României consumul vreme de 100 de ani de-acum încolo. Trebuia doar exploatat, şi conducătorii s-au grăbit s-o facă, concesionând terenuri unor companii străine. Printre ele, şi companiei americane Chevron, lider în domeniul gazelor de şist. Doar că, acum, exact când România părea că-şi vede visul american cu ochii, la Bârlad, 5000 de oameni au ieşit în stradă să protesteze. 5000 de oameni spuneau "nu fracturării hidraulice" şi "nu companiei-mamut Chevron". Ceva nu era totuşi în regulă în toată afacerea. Trebuia să aflu cât mai curând.
Când viitorul e fracturat
Deci, ce era cu fracturarea hidraulică, încât bârlădenii nu şi-o doreau? O căutare pe google avea să-mi dea răspunsul. Spre deosebire de gazele convenţionale, care se găsesc în pungi subterane uşor de extras, gazele de şist sunt risipite în porii unor roci argiloase. Fracturarea hidraulică e metoda nouă (şi foarte costisitoare) prin care acestea sunt exploatate. Imaginaţi-vă o sondă de dimensiuni impresionante, care forează la mare adâncime, întâi vertical, şi apoi orizontal, lăsând în urma ei pământul ciuruit precum un şvaiţer. Fracţionarea e asemănătoare unui cutremur, face pământul să vibreze. Presiunea enormă sparge roca şi eliberează gazul captiv din porii ei. Pentru a-l aduce însă la suprafaţă, e nevoie de un fluid de fracţionare. Un cocktail de aproape 600 de substanţe chimice - de la cele cu denumiri imposibil de pronunţat, până la cele mai simple, pe care le găsim deseori şi pe etichetele unor alimente - puse într-o cisternă uriaşă, în care nu mai trebuie adăugată decât apă. Adică, foarte multă apă. Pentru o singură forare la un singur puţ se folosesc între 10 şi 40 de milioane de litri de apă! Un puţ poate fi
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
fracturat şi de 7-8 ori. Or, numai în
judeţul Vaslui se estimează că vor fi în jur de 2.800 de sonde. La final, după
ce gazul e scos la suprafaţă, odată cu el ies şi milioanele de litri de fluid
toxic şi radioactiv, rămase fără nicio întrebuinţare. M-am întrebat,
desigur, ce fac companiile exploatatoare cu ele. Ei bine, cum fracturarea
hidraulică în volum mare este o metodă destul de nouă, lipsită deci de o
reglementare adecvată, în Statele Unite, fiecare a făcut după capul ei. O
vreme, fluidul rezidual a fost diluat cu apă şi aruncat în râuri. După ce
organismele de mediu s-au sesizat, companiile au fost obligate să
găsească altă soluţie. L-au pulverizat în aer, generând un val de ploi
toxice şi acide. Acum, în acordul pe care l-a semnat cu statul român pentru
perimetrul Constanţa, compania Chevron promite că le va reinjecta în
pământ, riscând astfel declanşarea unor cutremure (mici ca magnitudine, dar
numeroase) şi contaminarea rezervelor de apă potabilă. Mai aveam oare motive să
fiu pro?
După Chevron, potopul!
6 iunie 2013. Gonesc pe şosea în drum spre Bârlad, oraşul de unde a pornit toată revolta românilor împotriva acestui tip de exploatare. Sub lumina începutului de vară, satele risipite din Podişul Moldovei se scaldă în bunăstare. Dealuri cu viţă de vie, holde de porumb şi cartofi, araci încărcaţi de fasole. Fiecare curte e un imperiu în sine, ridicat cu grijă de oameni gospodari. Nu mai călătorisem în zona aceasta de ţară, iar acum descopăr cu uimire o Românie prosperă, despre care la televizor nu ni se spune nimic. O Românie a oamenilor simpli, care trăiesc din ceea ce produc şi care riscă să cadă victime uneia dintre cele mai mari catastrofe ecologice ale ultimelor decenii: gazele de şist. Pe piciorul de pod de la Cosmeşti cineva a scris cu spray de graffiti "STOP Chevron". Sunt 286 de km de parcurs, un drum de trei ore, în care m-am gândit la războaiele purtate împotriva acestei companii peste tot în lume. Din Brazilia, unde a lăsat în urmă un dezastru ecologic pentru care statul a dat companiei o amendă de 22 de miliarde de dolari, până în Ecuador, unde după 30 de ani de exploatare nemiloasă, aceeaşi companie a pierdut în instanţă cel mai mare proces din istorie privind impactul asupra mediului natural. Aţi văzut vreodată copii cu tălpile picioarelor putrede, de pe care carnea cade fâşii, fâşii? Curtea de Justiţie din
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
Ecuador a văzut şi a obligat compania
la plata a 18 miliarde de dolari despăgubiri pentru decimarea
comunităţilor indigene, pentru miile de cazuri de cancer de care au murit
şi vor mai muri aceşti locuitori şi pentru contaminarea şi distrugerea pădurii
tropicale amazoniene. 2012 a fost şi cel mai prost an din istoria
Chevron în Nigeria, unde exploziile şi incendiile la sonde păreau că nu se
mai sfârşesc. Poluarea masivă a râului a lăsat comunităţile din Delta Nigerului,
al căror singur mijloc de existenţă îl reprezenta pescuitul,
ruinate şi neajutorate. De râurile contaminate de pe teritoriul
Statelor Unite, de fermele părăsite şi de întinderile uriaşe de pământ pe care
nu mai creşte nicio plantă ce s-ar mai putea spune? În 2010, un
documentar impresionant semnat de jurnalistul Josh Fox,
Gasland, scotea la iveală adevărul dureros al exploatării gazelor de şist
pe teritoriul american. 107 minute de groază, care au putut fi urmărite şi
de români, la Cluj, în cadrul Festivalului Tiff de anul trecut. Filmul
a fost nominalizat şi la Oscar. Pentru că, nu-i aşa, realitatea bate ficţiunea,
iar scenele din film ar fi fost greu de imaginat vreodată de vreun regizor.
Un bărbat aprinzând cu o brichetă jetul gălbui care curge la robinet.
Apa arde şi asta nu mai e o metaforă, ci un adevăr cu care nu se poate
trăi. O femeie pe câmpul din jurul casei sale, adunând broaşte otrăvite şi
iepuri morţi. Un fermier pe un câmp inundat de ape negre, care
bolborosesc de gaz ca un pahar de Coca Cola. Cai jigăriţi care nu se
mai pot ţine pe picioare. Pisici cărora le-a căzut părul şi care vomită
încontinuu. Muncitori arşi pe mâini şi pe faţă, în urma accidentelor. Şi feţele
disperate ale oamenilor care cer ajutor şi nu sunt auziţi de propriii lor
guvernanţi. Alternet, o prestigioasă revistă online creată în New York,
renumită pentru campaniile sale ecologice de anvergură, i-a oferit
Chevron-ului titlul dezonorant de "cea mai toxică companie
energetică a anului 2011". Exact în acelaşi an, Chevron punea piciorul
în România, iar guvernanţii o întâmpinau cu braţele deschise. Să nu fi auzit ei
nimic de toate plângerile de care vuia presa occidentală?
Pentru cine bat clopotele?
Bârladul e un oraş de provincie ca multe altele, pe care moştenirea comunistă şi-a lăsat amprenta: blocuri cenuşii şi case vechi, un bulevard mărginit de petunii, magazine modeste, două hoteluri şi-un parc umbrit de arbori. Cândva, număra 70.000 de locuitori. Azi, nu mai mult de 60.000. Fără loc de muncă şi lipsiţi de perspective, oamenii au preferat să plece spre Occident. Dacă n-ar fi cele câteva maşini prinse în trafic, ai fi tentat să spui că bârlădenii, câţi au mai rămas, sunt adormiţi. Au dovedit însă contrariul când, în urmă cu un an de zile, au organizat prima mare manifestaţie publică împotriva exploatării gazului de şist.
"Noi apărăm viaţa. Şi viaţă fără apă nu se poate", îmi spune preotul Vasile Lăiu, motorul acestei mişcări, speriat de perspectiva secării izvoarelor şi a contaminării apelor subterane. Are 50 de ani şi e protopop peste 100 de parohii, 153 de sate şi 26 de comune din regiunea Bârladului, în total în jur de 160.000 de oameni, pentru viaţa cărora se simte responsabil. Nu doar ca preot însărcinat să transmită cuvântul adevărului mai departe, ci şi ca simplu cetăţean, de faptele căruia depinde soarta întregii regiuni. Născut la Moineşti, într-o zonă petrolieră, părintele Lăiu a crescut printre sonde. Pentru el, ca pentru mulţi alţii, gazele şi petrolul erau garanţia unei bunăstări, pentru care alte ţări ne-ar fi invidiat. Despre gazele de şist nu ştia însă mai nimic, când, în 2011, în tihnitul oraş de provincie şi-n satele dimprejur îşi făceau apariţia maşinile de la SC Prospecţiuni SA. Intrau pe terenurile agricole, culcau la pământ porumbul, făceau teste cu material explozibil, iar dacă proprietarul făcea scandal, şoferul îi arunca în scârbă câte-o sută de lei, fără măcar să coboare de la volan. "Într-o după-amiază, am auzit o bubuitură de s-au zguduit ferestrele. Am ieşit imediat din casă şi am alergat. Oamenii erau indignaţi, li se încălcau proprietăţile fără niciun acord, mă întrebau ce să facă, iar eu nu ştiam ce să spun. Am început să mă informez şi, pe măsură ce aflam detalii, mă îngrozeam de gravitatea lor. Dacă ai conştiinţă, nu poţi rămâne indiferent. E în joc viaţa mea, a familiei mele, a enoriaşilor mei şi a urmaşilor noştri".
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
În Postul Mare al anului 2012, Vasile
Lăiu a început o campanie puternică de informare a cetăţenilor prin biserică. În
fiecare săptămână în altă localitate, îi aduna pe oameni laolaltă, le povestea
tot ce ştia şi-i sfătuia să nu-şi mai vândă pământurile te miri cui. Apoi a
venit şi ziua în care în toate satele au bătut clopotele. Ziua primului
miting în care străduţele comunelor s-au umplut de lume. Oamenii şi-au îndesat
în sacoşe cearşafurile pe care scriseseră lozinci şi câte-un pachet de biscuiţi,
să le ţină de foame, şi au pornit spre Bârlad. "Nu aveam maşini în sate pentru
câtă lume ar fi voit să vină", îşi aminteşte Vasile Lăiu şi mă priveşte hotărât.
Ştie că lupta pe care a început-o e grea şi s-ar putea să dureze ani. S-a
înarmat cu răbdare şi are susţinerea unor intelectuali de primă mână:
geologi, matematicieni, ingineri, jurişti, economişti şi chimişti. În
ianuarie, anul trecut, s-au constituit în Grupul de Iniţiativă al Societăţii
Civile Bârlădene (GISC). Au organizat colocvii de informare publică, au
scris petiţii şi scrisori, au mers personal la Preşedinţie, la Guvern, la
Parlament, la Academia Română. Au făcut sesizări la DNA şi la Parchetul General.
Fiindcă bârlădenilor li s-a suprimat dreptul la informare, prevăzut în
certificatul de urbanism, au întocmit singuri documente peste
documente pentru a-i convinge şi pe alţii că există şi o parte nevăzută a
lucrurilor, de care politicienii nu zic nimic. "Uitaţi - îmi spune şi îmi
întinde un vraf de hârtii -, premierul Victor Ponta iese şi declară că n-ar
trebui să ne temem, fiindcă licenţa dată Chevron-ului în perimetrul
Constanţa se referă deocamdată doar la explorare, nu şi la exploatare. Minciună
sfruntată, acordul petrolier pe care îl deţine compania este un
acord de explorare-dezvoltare-
Pentru perimetrul Bârlad, acordul petrolier a fost secretizat, fără niciun motiv. Un gest ilegal din partea autorităţilor, care nu face decât să dea de gândit. Ce se ascunde oare în hârtiile semnate cu Chevron, de nu pot fi făcute publice, aşa cum au fost cele referitoare la perimetrul Constanţa? "Am cerut în mod repetat să ne arate acordul. Dacă totul e lipsit de riscuri, ce motiv au să îl ascundă?", mai spune părintele Lăiu. Autorităţile au refuzat însă, iar bârlădenii au ieşit din nou în stradă. Au făcut-o pe 22 martie 2012, pe 26 aprilie 2012, pe 15 septembrie 2012, pe 27 februarie 2013 şi din nou pe 27 mai 2013. De fiecare dată, s-au strâns pe străzile oraşului între 5000 şi 8000 de oameni care au scandat împotriva Chevron şi împotriva guvernului care îi concesionase perimetrul Bârlad. Au fost catalogaţi de primar drept golani, iar asupra membrilor GISC s-au făcut presiuni să îşi ţină gura. "Am primit din partea unei asociaţii care face lobby pentru companiile care doresc exploatarea gazelor de şist un mail în care sunt invitat, foarte politicos, să mă alătur demersurilor lor. Când le-am răspuns că am conştiinţă şi că nu pot fi cumpărat, mi-au replicat scurt: «Nici nu ştiţi ce-aţi pierdut!». Nici nu mă interesează. Ştiu, în schimb, ce am câştigat", îmi mărturiseşte Gabriel Milan Sava, dr. inginer geolog. E membru fondator al GISC şi a fost acuzat nu o dată că reprezintă interese ruseşti. "Ei susţin că gazele de şist ar asigura independenţa României faţă de gazul rusesc. Or, după ei, dacă eu mă opun acestei posibile exploatări înseamnă că servesc interese străine. Oamenii care acuză refuză să accepte cea mai simplă motivaţie care nu poate fi cumpărată niciodată: patriotismul!"
Ceva însă tot au obţinut. Speriată de mişcările de revoltă de la Bârlad, ministrul Rovana Plumb a amânat începerea explorărilor, cerând un raport de impact asupra mediului la nivel local, după ce deja concesiunea fusese făcută. În aşteptarea lui, membrii Grupului încearcă să nu-şi piardă speranţa. Au înţeles că statul român şi compania Chevron şi-au dat mâna într-o afacere foarte murdară. "Vocea cetăţenilor nu e auzită, în timp ce compania Chevron se bucură de sprijin făţiş din partea Guvernului şi a reprezentanţilor organelor locale, care o învaţă cum să eludeze legile româneşti", spune Ovidiu Tiron, inginer, membru şi el al Grupului GISC. În trei zile, cât am petrecut la Bârlad, aveam să înţeleg eu însămi că vorbele despre interesul strategic al României nu sunt altceva decât praf în ochi.
O ambulanţă de un miliard de
dolari
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
Ni se promite, bunăoară, că exploatarea
acestor gaze ne va aduce "securitate energetică şi independenţă faţă de
importul de gaz rusesc" (Victor Ponta) şi "gaze cu cel puţin 50% mai ieftine
pentru români" (Traian Băsescu). Acordul petrolier pentru perimetrul Constanţa,
recent încheiat între firma Chevron şi statul român, specifică însă negru pe alb
dreptul companiei de a dispune asupra cantităţilor de gaze obţinute,
inclusiv de a le exporta. Odată ce am concesionat un teren, gazul nu mai e
al nostru. Aparţine firmei care îl extrage. E ca şi dat, căci legea
petrolului din 2004 nu presupune împărţirea producţiei, ci doar o redevenţă
plătibilă în bani, în cazul de faţă, de 3,5%. Valoarea ei, după cum a
remarcat şi analistul economic Ilie Şerbănescu, nu se va evidenţia
niciodată în PIB. Dacă vom vrea vreodată gazul nostru de şist, va trebui să-l
cumpărăm de la Chevron, la preţul stabilit de ei, care va fi cel puţin
egal cu preţul pe care-l plătim pentru cel rusesc. Dacă nu chiar mai scump.
Conform Coaliţiei celor şapte companii multinaţionale din sectorul de
petrol şi gaze, din care face parte şi compania Chevron, "Gazul de şist
este în prezent mai costisitor decât gazul convenţional". Dar nu vom avea gaze
mai ieftine şi fiindcă preţul lor se va mări, oricum, până la finele anului
2014. România a semnat cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Europeană un
acord privind liberalizarea preţurilor, care ne obligă să vindem petrolul
şi gazul la acelaşi preţ ca în UE. Şi asta, chiar dacă ar fi ale noastre şi
le-am exploata noi înşine. Politicienii ne-au mai luat ochii şi cu perspectiva
creării locurilor de muncă. Câte dintre ele vor reveni însă localnicilor, când
se ştie că tot procesul e automatizat, iar compania vine cu propria echipă de
specialişti?
Până la urmă, României îi rămâne totuşi ceva. Îi rămân costurile uriaşe de decontaminare a zonei, după ce exploatarea se va fi încheiat, îi rămâne infrastructura rutieră distrusă (fiindcă drumurile şi podurile nu rezistă la cele circa 2000 de curse de maşini de mare tonaj necesare ridicării şi funcţionării unei singure sonde). Îi rămân un potenţial seismic greu de controlat (în SUA forurile de mediu au confirmat legătura dintre exploatarea gazelor de şist şi cele peste o mie de cutremure) şi un teritoriu enorm scos din circuitul agricol şi din cel turistic (ce bine ar fi ca toxinele să ştie matematică şi să nu depăşească 6285 km2!). Îi mai rămân bolile imposibil de vindecat, seceta, fântânile contaminate şi o daună de aproximativ 30 de milioane de euro, suma la care a fost estimat de specialişti consumul necesar de apă pentru exploatare. Asta, pentru că, în timp ce orice cetăţean gospodar plăteşte fiecare metru cub de apă, supraveghindu-şi cu grijă apometrele, statul român dă companiei Chevron apa gratis.
În total, o pagubă greu de cuantificat cu precizie, dar care se ridică, conform estimărilor, la aproape un miliard de dolari. Chevron ştie cu siguranţă ce va lăsa în urmă. Altminteri, e greu de explicat îndrăzneala cu care reprezentanţii companiei au anunţat în seminarul de la Vaslui că vor oferi Spitalului Judeţean o ambulanţă. Pe când un dric?
***
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
Îmi iau rămas bun de la Vasile Lăiu şi
traversăm împreună curtea casei parohiale. Dacă mai aveam dubii când am
plecat din Capitală, acum s-au spulberat. Ştiu ce să-i răspund amicei
mele. Afacerea gazelor de şist e încă una din cele cu care ne-am obişnuit
deja, în care cuvinte precum "investiţii", "locuri de muncă" şi
"perspective" nu fac decât să ascundă un jaf la drumul mare. Nu, nu vom câştiga
nimic din concesionarea acestor perimetre: nici gaze mai ieftine, nici
bani la buget. Vom plăti însă preţul enorm al nepăsării
politicienilor, pierzând o Românie pe care-o ştim, dar am uitat s-o mai
privim. Nu-i nevoie decât de-o semnătură, şi-n câţiva ani toată verdeaţa şi
prospeţimea de care ne bucurăm acum vor dispărea. Într-o zi, după
o slujbă în cimitir, o femeie l-a oprit pe Vasile Lăiu şi l-a
întrebat: "Părinte, oare copiii noştri vor mai avea unde să aprindă o
lumânare?" A tăcut atunci. Şi a tăcut de fiecare dată când şi-a amintit. La
întrebarea ei nu poate da niciun răspuns.
Reportaj realizat de Dia Radu
Gaze de şist sau gaze pe şest?
În 1996, omul de afaceri V.F. Timiş creează, în Marea Britanie, compania "Regal Petroleum", care în decembrie 2003 obţine de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) o licenţă exclusivă (atenţie, devine 100% proprietar) de "explorare, dezvoltare şi producţie" pentru un perimetru de 6285 km2 la Bârlad! Tot în 1996, acelaşi V.F. Timiş creează şi companiile Gabriel Resources, care şi-au legat numele de afacerea Roşia Montană prin companiile mixte RMGC şi Deva Gold. În 1995, cu un an înainte, Mihai Ianăş devine preşedinte al ANRM. Ca preşedinte al ANRM (o agenţie de stat, plătită din bani publici), Mihai Ianăş semnează licenţele pentru RMGC şi Deva Gold şi, probabil, şi acordurile petroliere pentru "Regal Petroleum". Altfel spus, aflat la conducerea ANRM, Ianăş îi face cadou lui Timiş tot gazul şi petrolul din perimetrul Bârlad. Apoi, fiindcă toate lucrurile bune trebuie răsplătite, îl regăsim pe Mihai Ianăş recompensat de Timiş, pentru serviciile aduse, cu funcţia de director al "Regal Petroleum" pentru România. Din toată afacerea, statul român nu câştigă nimic. Orice ţară care se respectă dă companiei exploatatoare un procent şi-şi păstrează pentru sine un altul. Însă legea românească a petrolului, care prevedea împărţirea producţiei, a fost schimbată, coincidenţă!, exact în anul în care Mihai Ianăş a devenit preşedinte ANRM. Mai departe e vorba de bani şi iarăşi bani. În 2011, în urma problemelor financiare pe care le întâmpină în Ucraina, unde Ministerul Mediului le emite ordin de suspendare, "Regal Petroleum" se hotărăşte să vândă Chevron-ului acordul petrolier deţinut pentru perimetrul Bârlad, pentru suma de 25 de milioane de dolari. Chevron a cumpărat însă de la "Regal Petroleum" o licenţă pentru gaze convenţionale, nu pentru gaze de şist. Nici nu avea cum altfel. "România - mărturiseşte într-o scrisoare publică ministrul de stat Mihai Adrian Albulescu - nu are pentru gazele de şist o legislaţie adecvată." E ca şi cum te-ai duce la vânătoare de mistreţi cu permisul de pescuit, sperând, în secret, că nu te va prinde nimeni.
(D.R)
Douglas Shields: "Ajunge! Nu mai vrem!"
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
În timp ce, în România, diverşi
analişti aserviţi se străduiesc să găsească justificări economice exploatării
gazelor de şist, aducând ca argument principal prosperitatea Americii din
ultimul deceniu, tehnologia pe care se bazează această exploatare a
generat o catastrofă ecologică, chiar la ea acasă. De curând însă, marile
companii petroliere americane şi-au arătat interesul de a exploata şi
zăcămintele aflate în Europa. Franţa, Belgia, Irlanda şi Bulgaria au spus
"nu" metodei de exploatare prin fracturare hidraulică. România a acceptat
însă poziţia de "ţară-pilot", aprobând în ultimul an explorarea gazelor de
şist, prin concesionările pe care le-a făcut mai multor companii. Desigur, fără
ca populaţia să fie informată în legătură cu riscurile asupra sănătăţii şi cu
marile dezastre ecologice care ne pândesc. L-am invitat în paginile
revistei pe domnul Douglas Shields, cel care a iniţiat prima ordonanţă de
interzicere a fracturării hidraulice de pe teritoriul american, pentru a ne
vorbi pe larg despre dezavantajele acestei proceduri şi despre problemele
cu care s-au confruntat cetăţenii SUA. Domnia sa a fost preşedintele
Consiliului Local din Pittsburgh, Pennsylvania, şi a lucrat timp de zece
ani ca jurist specializat pe probleme de mediu şi pe reglementările din
industria gazului. Ordonanţa de la Pittsburgh s-a dovedit o bătălie
câştigată: a fost respectată de guvernatorul din Pennsylvania şi luată
drept model de majoritatea oraşelor mari dimprejur. La noi însă, peste
hotărârile similare date de consiliile locale ale mai multor comune din judeţul
Vaslui s-a intrat cu bocancii. Guvernul le ignoră, iar Consiliul
Judeţean le-a contestat validitatea, acţionând în instanţă împotriva
lor.
- Domnule Douglas Shields, cum v-aţi dat seama că metoda extracţiei gazelor de şist reprezintă o problemă reală pentru natură şi pentru sănătatea oamenilor? S-au făcut în SUA studii prealabile de impact asupra mediului?
- Legea care reglementează industria de petrol din SUA nu prevedea, până anul trecut, nimic referitor la extragerea prin fracturare hidraulică a gazelor de şist. Prin urmare, la nivelul statului Pennsylvania nu s-a făcut niciun studiu de impact asupra naturii şi asupra construcţiilor (poduri, şosele etc.), asupra economiei locale sau asupra sănătăţii oamenilor. S-a spus doar că Pennsylvania se află deasupra celui de-al doilea zăcământ de gaz neconvenţional din lume. Ce putea să fie rău în asta? Dar în 2006, când a fost forată prima sondă în Pennsylvania, un fermier, pe nume Ronald Gulla, şi-a
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
trimis un prieten să pescuiască în
lacul de pe teren. Prietenul s-a întors şi i-a spus: "Ron, lacul tău e mort.
Plantele din jurul lacului s-au uscat, nu mai e niciun peşte în el, apa e
neagră, nu poţi să priveşti prin ea". A fost primul semnal de alarmă că ceva nu
e în regulă. A urmat o luptă de ani de zile în justiţie, între fermier şi "Ranch
Resources", firma exploatatoare. Am început apoi să investigăm şi am
descoperit că forarea se face intensiv, pe scară industrială, şi implică,
separat de situl pentru forare, iazuri deschise de depozitare, pline cu până la
80 de milioane de litri de fluid toxic. Cu cât aflam mai multe, cu atât ne
speriam mai tare.
- Şi populaţia României e destul de speriată. Avem motive reale să ne îngrijorăm? Cât de nocivă s-a dovedit această metodă în Statele Unite?
- Este foarte nocivă, deoarece fluidul care se întoarce la suprafaţă, în urma forării hidraulice, este încărcat de substanţe radioactive şi cancerigene: radiu, stronţiu, bariu, benzen, toluen, xialină şi altele. În SUA, companiile au diluat acest fluid şi l-au deversat în râuri. Dar staţiile noastre de epurare nu aveau echipamentul necesar separării acestor substanţe. Iar când clorurile se amestecă cu bromurile, se formează trihalometan, un carcinogen ce provoacă cancer de vezică. Companiilor li s-a cerut să nu mai deverseze acest lichid în râuri. Dar ce poţi face cu zecile de milioane de litri de fluid toxic? Unde îl duci? Ei bine, acest fluid a fost reinjectat în pământ, folosind puţuri de injectare de mare presiune, care duc la dislocarea plăcilor tectonice. S-a folosit această metodă în Arkansas, în 2010 şi 2011, şi Arkansas a început să aibă probleme cu cutremurele. Când au văzut ce se întâmplă, oamenii au spus: "Ajunge, nu mai vrem!"
- Organizaţiile din România care luptă împotriva gazelor de şist se tem mai ales de riscul depopulării, în cazul contaminării zonei.
- În Pennsylvania există un sat de aproximativ 50 de familii, care acum nu mai are deloc apă şi este lăsat complet de izbelişte de către guvern. Se numeşte Woodlands şi se află la aproximativ 50 de km nord de Pittsburgh. E o comunitate mică, relativ săracă. Împrejurul acestor case s-au făcut foarte multe foraje. Sunt deja doi ani de când au descoperit că apa lor e contaminată. Statul a venit să constate şi a spus că nu e din cauza forajelor pentru gaze. Compania care a forat nu a fost făcută răspunzătoare. Li s-a spus: sunteţi pe cont propriu. Vă daţi seama? Comunitatea asta există de sute de ani. Ce vor face acum? Unde să se mute? Supravieţuiesc din generozitatea unor voluntari care pun bani şi le cumpără apă. Este o situaţie extrem de dificilă, o puteţi verifica pe internet, căutând Woodlands, Butler County, Pennsylvania. Puteţi vedea cu ochii voştri ce se întâmplă.
- Primul ministru român a declarat, recent, că ne plângem degeaba, pentru că nu s-a întâmplat nicăieri în lume vreun accident din cauza fracturării hidraulice.
- Citeşte primul ministru ziarele? Pe ce planetă trăieşte? Să vină aici, în Pennsylvania. Chiar în timp ce dezbăteam ordonanţa pentru interzicere, trei sau patru sonde au luat foc, au explodat, pur şi simplu. La nord de Pittsburgh, în 2010, a explodat o sondă, doi oameni au murit, fluidul pe care l-au injectat a ieşit afară, arzând timp de câteva zile. Alt incendiu a avut loc în Moundsville, Virginia de Vest. Din fericire, nu a murit nimeni, dar au fost distrugeri serioase în natură şi o explozie imensă. În Clearsfield, care se află la aproximativ 80 de mile nord de oraşul Pittsburgh, în urma unei explozii similare, mediul a fost atât de contaminat, încât autorităţile însărcinate cu siguranţa populaţiei au hotărât evacuarea oamenilor pe o arie de 2 mile în jurul sondei. S-au îmbolnăvit oameni, au murit animale la ferme, s-au contaminat râurile, am avut explozii, incendii, puţuri cu material radioactiv care s-au fisurat şi au poluat sursele de apă potabilă. Când guvernul sau vreo companie de exploatare vine la români şi le spune că nu este nicio problemă, este o minciună sfruntată! Nimeni nu poate afirma că metoda aceasta e sigură.
- Primul nostru ministru tocmai a făcut-o, deşi, înainte de alegeri, partidul său a promis că va interzice fracturarea hidraulică pe tot cuprinsul României.
- Cade în sarcina acestui guvern să le explice oamenilor schimbarea de atitudine. Eu l-aş întreba câţi bani a primit pentru campania sa electorală şi de la cine, câtor membri ai familiei sale şi ai partidului li s-au promis locuri de muncă în această industrie a gazelor de şist şi câţi oameni din interiorul partidului aflat la putere au afaceri legate de gazele de şist, din care vor face o mulţime de bani.
- Cum aţi reuşit să interziceţi fracturarea hidraulică în Pittsburgh?
- La început, ne-am uitat la legislaţia în privinţa folosirii pământului, dar am constatat că nu prea ne putea proteja. Am dat însă peste un grup de oameni, "Fondul pentru apărarea legală a comunităţii şi a mediului", care se zbăteau pentru apărarea intereselor agricultorilor mici şi mijlocii, în faţa agricultorilor corporatişti, industriali. Ei aveau o ordonanţă modernă, care mi-a plăcut, fiindcă muta discuţia pe drepturile cetăţeanului de rând. Aşa că am luat acel model şi, în august 2010, am introdus o măsură legislativă care asigura dreptul cetăţenilor Pittsburgh-ului de a hotărî ei înşişi dacă acceptă forarea hidraulică sau nu. A fost o măsură legislativă foarte bine primită. La început, nu toată lumea din consiliu a agreat ordonanţa, dar ne-am acordat timp, am avut sesiuni deschise publicului, în care am invitat specialişti din toate domeniile, ca să explice care ar putea fi impactul, dacă am accepta să se foreze. Până la urmă, pe 16 noiembrie, Consiliul a votat în unanimitate pentru ordonanţă. În anul următor, multe din oraşele din jurul Pittsburgh-ului au introdus aceeaşi lege.
- Ce poate face, totuşi, cetăţeanul de rând, ca să împiedice această exploatare? În România, în zona Bârladului, mii de oameni protestează de un an de zile şi nimeni nu îi aude.
![APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON]()
- Atâta timp cât guvernul şi
companiile ascund adevărul, oamenilor nu le mai rămâne decât să
se informeze pe cont propriu şi să decidă singuri dacă doresc sau nu să se
supună riscurilor de care vorbim. Nici nouă guvernul nu ne spunea
adevărul, nici plângerile noastre nu erau auzite. Dar nu ne-am descurajat.
Am ştiut că ne-am înhămat la o luptă grea, de durată. Avem cu toţii dreptul la
informare şi la o viaţă sănătoasă şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere să
ne forţăm conducătorii să ia decizii responsabile faţă de generaţiile care vin
după noi.
Interviu realizat de CRISTINA CÂNEPĂ şi DIA RADU
Bucureşti, 27 mai, dimineaţa devreme. Telefonul ţârâie ascuţit şi vibraţiile lui pe podea mă irită.
"Tu ce ştii despre gazele de şist?"
"Cum adică?"
"Aşa. Eşti pro sau contra?"
Am închis telefonul. Nu era nici locul şi nici momentul pentru discuţii. Am tras pătura peste ochi şi-am încercat să adorm la loc. Nu puteam, întrebarea prietenei mele mă hărţuia. Ce-i drept, nu ştiam prea multe, dar de ce-aş fi fost contra? Guvernanţii ne anunţau bucuroşi că România se află deasupra unui zăcământ de 1444 miliarde de metri cubi de gaze de şist, care o plasează pe locul trei în Europa, după Polonia şi Franţa. Stăteam pe un ocean de gaz, care i-ar fi putut asigura României consumul vreme de 100 de ani de-acum încolo. Trebuia doar exploatat, şi conducătorii s-au grăbit s-o facă, concesionând terenuri unor companii străine. Printre ele, şi companiei americane Chevron, lider în domeniul gazelor de şist. Doar că, acum, exact când România părea că-şi vede visul american cu ochii, la Bârlad, 5000 de oameni au ieşit în stradă să protesteze. 5000 de oameni spuneau "nu fracturării hidraulice" şi "nu companiei-mamut Chevron". Ceva nu era totuşi în regulă în toată afacerea. Trebuia să aflu cât mai curând.
Când viitorul e fracturat
Deci, ce era cu fracturarea hidraulică, încât bârlădenii nu şi-o doreau? O căutare pe google avea să-mi dea răspunsul. Spre deosebire de gazele convenţionale, care se găsesc în pungi subterane uşor de extras, gazele de şist sunt risipite în porii unor roci argiloase. Fracturarea hidraulică e metoda nouă (şi foarte costisitoare) prin care acestea sunt exploatate. Imaginaţi-vă o sondă de dimensiuni impresionante, care forează la mare adâncime, întâi vertical, şi apoi orizontal, lăsând în urma ei pământul ciuruit precum un şvaiţer. Fracţionarea e asemănătoare unui cutremur, face pământul să vibreze. Presiunea enormă sparge roca şi eliberează gazul captiv din porii ei. Pentru a-l aduce însă la suprafaţă, e nevoie de un fluid de fracţionare. Un cocktail de aproape 600 de substanţe chimice - de la cele cu denumiri imposibil de pronunţat, până la cele mai simple, pe care le găsim deseori şi pe etichetele unor alimente - puse într-o cisternă uriaşă, în care nu mai trebuie adăugată decât apă. Adică, foarte multă apă. Pentru o singură forare la un singur puţ se folosesc între 10 şi 40 de milioane de litri de apă! Un puţ poate fi
Părintele Vasile Lăiu, un preot care îşi dovedeşte patriotismul
După Chevron, potopul!
6 iunie 2013. Gonesc pe şosea în drum spre Bârlad, oraşul de unde a pornit toată revolta românilor împotriva acestui tip de exploatare. Sub lumina începutului de vară, satele risipite din Podişul Moldovei se scaldă în bunăstare. Dealuri cu viţă de vie, holde de porumb şi cartofi, araci încărcaţi de fasole. Fiecare curte e un imperiu în sine, ridicat cu grijă de oameni gospodari. Nu mai călătorisem în zona aceasta de ţară, iar acum descopăr cu uimire o Românie prosperă, despre care la televizor nu ni se spune nimic. O Românie a oamenilor simpli, care trăiesc din ceea ce produc şi care riscă să cadă victime uneia dintre cele mai mari catastrofe ecologice ale ultimelor decenii: gazele de şist. Pe piciorul de pod de la Cosmeşti cineva a scris cu spray de graffiti "STOP Chevron". Sunt 286 de km de parcurs, un drum de trei ore, în care m-am gândit la războaiele purtate împotriva acestei companii peste tot în lume. Din Brazilia, unde a lăsat în urmă un dezastru ecologic pentru care statul a dat companiei o amendă de 22 de miliarde de dolari, până în Ecuador, unde după 30 de ani de exploatare nemiloasă, aceeaşi companie a pierdut în instanţă cel mai mare proces din istorie privind impactul asupra mediului natural. Aţi văzut vreodată copii cu tălpile picioarelor putrede, de pe care carnea cade fâşii, fâşii? Curtea de Justiţie din
27 mai 2013. protest de amploare la Barlad impotriva Chevron - 5000 de
persoane au iesit în strada
Pentru cine bat clopotele?
Bârladul e un oraş de provincie ca multe altele, pe care moştenirea comunistă şi-a lăsat amprenta: blocuri cenuşii şi case vechi, un bulevard mărginit de petunii, magazine modeste, două hoteluri şi-un parc umbrit de arbori. Cândva, număra 70.000 de locuitori. Azi, nu mai mult de 60.000. Fără loc de muncă şi lipsiţi de perspective, oamenii au preferat să plece spre Occident. Dacă n-ar fi cele câteva maşini prinse în trafic, ai fi tentat să spui că bârlădenii, câţi au mai rămas, sunt adormiţi. Au dovedit însă contrariul când, în urmă cu un an de zile, au organizat prima mare manifestaţie publică împotriva exploatării gazului de şist.
"Noi apărăm viaţa. Şi viaţă fără apă nu se poate", îmi spune preotul Vasile Lăiu, motorul acestei mişcări, speriat de perspectiva secării izvoarelor şi a contaminării apelor subterane. Are 50 de ani şi e protopop peste 100 de parohii, 153 de sate şi 26 de comune din regiunea Bârladului, în total în jur de 160.000 de oameni, pentru viaţa cărora se simte responsabil. Nu doar ca preot însărcinat să transmită cuvântul adevărului mai departe, ci şi ca simplu cetăţean, de faptele căruia depinde soarta întregii regiuni. Născut la Moineşti, într-o zonă petrolieră, părintele Lăiu a crescut printre sonde. Pentru el, ca pentru mulţi alţii, gazele şi petrolul erau garanţia unei bunăstări, pentru care alte ţări ne-ar fi invidiat. Despre gazele de şist nu ştia însă mai nimic, când, în 2011, în tihnitul oraş de provincie şi-n satele dimprejur îşi făceau apariţia maşinile de la SC Prospecţiuni SA. Intrau pe terenurile agricole, culcau la pământ porumbul, făceau teste cu material explozibil, iar dacă proprietarul făcea scandal, şoferul îi arunca în scârbă câte-o sută de lei, fără măcar să coboare de la volan. "Într-o după-amiază, am auzit o bubuitură de s-au zguduit ferestrele. Am ieşit imediat din casă şi am alergat. Oamenii erau indignaţi, li se încălcau proprietăţile fără niciun acord, mă întrebau ce să facă, iar eu nu ştiam ce să spun. Am început să mă informez şi, pe măsură ce aflam detalii, mă îngrozeam de gravitatea lor. Dacă ai conştiinţă, nu poţi rămâne indiferent. E în joc viaţa mea, a familiei mele, a enoriaşilor mei şi a urmaşilor noştri".
Pentru perimetrul Bârlad, acordul petrolier a fost secretizat, fără niciun motiv. Un gest ilegal din partea autorităţilor, care nu face decât să dea de gândit. Ce se ascunde oare în hârtiile semnate cu Chevron, de nu pot fi făcute publice, aşa cum au fost cele referitoare la perimetrul Constanţa? "Am cerut în mod repetat să ne arate acordul. Dacă totul e lipsit de riscuri, ce motiv au să îl ascundă?", mai spune părintele Lăiu. Autorităţile au refuzat însă, iar bârlădenii au ieşit din nou în stradă. Au făcut-o pe 22 martie 2012, pe 26 aprilie 2012, pe 15 septembrie 2012, pe 27 februarie 2013 şi din nou pe 27 mai 2013. De fiecare dată, s-au strâns pe străzile oraşului între 5000 şi 8000 de oameni care au scandat împotriva Chevron şi împotriva guvernului care îi concesionase perimetrul Bârlad. Au fost catalogaţi de primar drept golani, iar asupra membrilor GISC s-au făcut presiuni să îşi ţină gura. "Am primit din partea unei asociaţii care face lobby pentru companiile care doresc exploatarea gazelor de şist un mail în care sunt invitat, foarte politicos, să mă alătur demersurilor lor. Când le-am răspuns că am conştiinţă şi că nu pot fi cumpărat, mi-au replicat scurt: «Nici nu ştiţi ce-aţi pierdut!». Nici nu mă interesează. Ştiu, în schimb, ce am câştigat", îmi mărturiseşte Gabriel Milan Sava, dr. inginer geolog. E membru fondator al GISC şi a fost acuzat nu o dată că reprezintă interese ruseşti. "Ei susţin că gazele de şist ar asigura independenţa României faţă de gazul rusesc. Or, după ei, dacă eu mă opun acestei posibile exploatări înseamnă că servesc interese străine. Oamenii care acuză refuză să accepte cea mai simplă motivaţie care nu poate fi cumpărată niciodată: patriotismul!"
Ceva însă tot au obţinut. Speriată de mişcările de revoltă de la Bârlad, ministrul Rovana Plumb a amânat începerea explorărilor, cerând un raport de impact asupra mediului la nivel local, după ce deja concesiunea fusese făcută. În aşteptarea lui, membrii Grupului încearcă să nu-şi piardă speranţa. Au înţeles că statul român şi compania Chevron şi-au dat mâna într-o afacere foarte murdară. "Vocea cetăţenilor nu e auzită, în timp ce compania Chevron se bucură de sprijin făţiş din partea Guvernului şi a reprezentanţilor organelor locale, care o învaţă cum să eludeze legile româneşti", spune Ovidiu Tiron, inginer, membru şi el al Grupului GISC. În trei zile, cât am petrecut la Bârlad, aveam să înţeleg eu însămi că vorbele despre interesul strategic al României nu sunt altceva decât praf în ochi.
Incendiu la sonda Chevron din Nigeria
Până la urmă, României îi rămâne totuşi ceva. Îi rămân costurile uriaşe de decontaminare a zonei, după ce exploatarea se va fi încheiat, îi rămâne infrastructura rutieră distrusă (fiindcă drumurile şi podurile nu rezistă la cele circa 2000 de curse de maşini de mare tonaj necesare ridicării şi funcţionării unei singure sonde). Îi rămân un potenţial seismic greu de controlat (în SUA forurile de mediu au confirmat legătura dintre exploatarea gazelor de şist şi cele peste o mie de cutremure) şi un teritoriu enorm scos din circuitul agricol şi din cel turistic (ce bine ar fi ca toxinele să ştie matematică şi să nu depăşească 6285 km2!). Îi mai rămân bolile imposibil de vindecat, seceta, fântânile contaminate şi o daună de aproximativ 30 de milioane de euro, suma la care a fost estimat de specialişti consumul necesar de apă pentru exploatare. Asta, pentru că, în timp ce orice cetăţean gospodar plăteşte fiecare metru cub de apă, supraveghindu-şi cu grijă apometrele, statul român dă companiei Chevron apa gratis.
În total, o pagubă greu de cuantificat cu precizie, dar care se ridică, conform estimărilor, la aproape un miliard de dolari. Chevron ştie cu siguranţă ce va lăsa în urmă. Altminteri, e greu de explicat îndrăzneala cu care reprezentanţii companiei au anunţat în seminarul de la Vaslui că vor oferi Spitalului Judeţean o ambulanţă. Pe când un dric?
***
Reportaj realizat de Dia Radu
Gaze de şist sau gaze pe şest?
În 1996, omul de afaceri V.F. Timiş creează, în Marea Britanie, compania "Regal Petroleum", care în decembrie 2003 obţine de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) o licenţă exclusivă (atenţie, devine 100% proprietar) de "explorare, dezvoltare şi producţie" pentru un perimetru de 6285 km2 la Bârlad! Tot în 1996, acelaşi V.F. Timiş creează şi companiile Gabriel Resources, care şi-au legat numele de afacerea Roşia Montană prin companiile mixte RMGC şi Deva Gold. În 1995, cu un an înainte, Mihai Ianăş devine preşedinte al ANRM. Ca preşedinte al ANRM (o agenţie de stat, plătită din bani publici), Mihai Ianăş semnează licenţele pentru RMGC şi Deva Gold şi, probabil, şi acordurile petroliere pentru "Regal Petroleum". Altfel spus, aflat la conducerea ANRM, Ianăş îi face cadou lui Timiş tot gazul şi petrolul din perimetrul Bârlad. Apoi, fiindcă toate lucrurile bune trebuie răsplătite, îl regăsim pe Mihai Ianăş recompensat de Timiş, pentru serviciile aduse, cu funcţia de director al "Regal Petroleum" pentru România. Din toată afacerea, statul român nu câştigă nimic. Orice ţară care se respectă dă companiei exploatatoare un procent şi-şi păstrează pentru sine un altul. Însă legea românească a petrolului, care prevedea împărţirea producţiei, a fost schimbată, coincidenţă!, exact în anul în care Mihai Ianăş a devenit preşedinte ANRM. Mai departe e vorba de bani şi iarăşi bani. În 2011, în urma problemelor financiare pe care le întâmpină în Ucraina, unde Ministerul Mediului le emite ordin de suspendare, "Regal Petroleum" se hotărăşte să vândă Chevron-ului acordul petrolier deţinut pentru perimetrul Bârlad, pentru suma de 25 de milioane de dolari. Chevron a cumpărat însă de la "Regal Petroleum" o licenţă pentru gaze convenţionale, nu pentru gaze de şist. Nici nu avea cum altfel. "România - mărturiseşte într-o scrisoare publică ministrul de stat Mihai Adrian Albulescu - nu are pentru gazele de şist o legislaţie adecvată." E ca şi cum te-ai duce la vânătoare de mistreţi cu permisul de pescuit, sperând, în secret, că nu te va prinde nimeni.
(D.R)
Douglas Shields: "Ajunge! Nu mai vrem!"
- Domnule Douglas Shields, cum v-aţi dat seama că metoda extracţiei gazelor de şist reprezintă o problemă reală pentru natură şi pentru sănătatea oamenilor? S-au făcut în SUA studii prealabile de impact asupra mediului?
- Legea care reglementează industria de petrol din SUA nu prevedea, până anul trecut, nimic referitor la extragerea prin fracturare hidraulică a gazelor de şist. Prin urmare, la nivelul statului Pennsylvania nu s-a făcut niciun studiu de impact asupra naturii şi asupra construcţiilor (poduri, şosele etc.), asupra economiei locale sau asupra sănătăţii oamenilor. S-a spus doar că Pennsylvania se află deasupra celui de-al doilea zăcământ de gaz neconvenţional din lume. Ce putea să fie rău în asta? Dar în 2006, când a fost forată prima sondă în Pennsylvania, un fermier, pe nume Ronald Gulla, şi-a
Deversări toxice în Ecuador
- Şi populaţia României e destul de speriată. Avem motive reale să ne îngrijorăm? Cât de nocivă s-a dovedit această metodă în Statele Unite?
- Este foarte nocivă, deoarece fluidul care se întoarce la suprafaţă, în urma forării hidraulice, este încărcat de substanţe radioactive şi cancerigene: radiu, stronţiu, bariu, benzen, toluen, xialină şi altele. În SUA, companiile au diluat acest fluid şi l-au deversat în râuri. Dar staţiile noastre de epurare nu aveau echipamentul necesar separării acestor substanţe. Iar când clorurile se amestecă cu bromurile, se formează trihalometan, un carcinogen ce provoacă cancer de vezică. Companiilor li s-a cerut să nu mai deverseze acest lichid în râuri. Dar ce poţi face cu zecile de milioane de litri de fluid toxic? Unde îl duci? Ei bine, acest fluid a fost reinjectat în pământ, folosind puţuri de injectare de mare presiune, care duc la dislocarea plăcilor tectonice. S-a folosit această metodă în Arkansas, în 2010 şi 2011, şi Arkansas a început să aibă probleme cu cutremurele. Când au văzut ce se întâmplă, oamenii au spus: "Ajunge, nu mai vrem!"
- Organizaţiile din România care luptă împotriva gazelor de şist se tem mai ales de riscul depopulării, în cazul contaminării zonei.
- În Pennsylvania există un sat de aproximativ 50 de familii, care acum nu mai are deloc apă şi este lăsat complet de izbelişte de către guvern. Se numeşte Woodlands şi se află la aproximativ 50 de km nord de Pittsburgh. E o comunitate mică, relativ săracă. Împrejurul acestor case s-au făcut foarte multe foraje. Sunt deja doi ani de când au descoperit că apa lor e contaminată. Statul a venit să constate şi a spus că nu e din cauza forajelor pentru gaze. Compania care a forat nu a fost făcută răspunzătoare. Li s-a spus: sunteţi pe cont propriu. Vă daţi seama? Comunitatea asta există de sute de ani. Ce vor face acum? Unde să se mute? Supravieţuiesc din generozitatea unor voluntari care pun bani şi le cumpără apă. Este o situaţie extrem de dificilă, o puteţi verifica pe internet, căutând Woodlands, Butler County, Pennsylvania. Puteţi vedea cu ochii voştri ce se întâmplă.
- Primul ministru român a declarat, recent, că ne plângem degeaba, pentru că nu s-a întâmplat nicăieri în lume vreun accident din cauza fracturării hidraulice.
- Citeşte primul ministru ziarele? Pe ce planetă trăieşte? Să vină aici, în Pennsylvania. Chiar în timp ce dezbăteam ordonanţa pentru interzicere, trei sau patru sonde au luat foc, au explodat, pur şi simplu. La nord de Pittsburgh, în 2010, a explodat o sondă, doi oameni au murit, fluidul pe care l-au injectat a ieşit afară, arzând timp de câteva zile. Alt incendiu a avut loc în Moundsville, Virginia de Vest. Din fericire, nu a murit nimeni, dar au fost distrugeri serioase în natură şi o explozie imensă. În Clearsfield, care se află la aproximativ 80 de mile nord de oraşul Pittsburgh, în urma unei explozii similare, mediul a fost atât de contaminat, încât autorităţile însărcinate cu siguranţa populaţiei au hotărât evacuarea oamenilor pe o arie de 2 mile în jurul sondei. S-au îmbolnăvit oameni, au murit animale la ferme, s-au contaminat râurile, am avut explozii, incendii, puţuri cu material radioactiv care s-au fisurat şi au poluat sursele de apă potabilă. Când guvernul sau vreo companie de exploatare vine la români şi le spune că nu este nicio problemă, este o minciună sfruntată! Nimeni nu poate afirma că metoda aceasta e sigură.
- Primul nostru ministru tocmai a făcut-o, deşi, înainte de alegeri, partidul său a promis că va interzice fracturarea hidraulică pe tot cuprinsul României.
- Cade în sarcina acestui guvern să le explice oamenilor schimbarea de atitudine. Eu l-aş întreba câţi bani a primit pentru campania sa electorală şi de la cine, câtor membri ai familiei sale şi ai partidului li s-au promis locuri de muncă în această industrie a gazelor de şist şi câţi oameni din interiorul partidului aflat la putere au afaceri legate de gazele de şist, din care vor face o mulţime de bani.
- Cum aţi reuşit să interziceţi fracturarea hidraulică în Pittsburgh?
- La început, ne-am uitat la legislaţia în privinţa folosirii pământului, dar am constatat că nu prea ne putea proteja. Am dat însă peste un grup de oameni, "Fondul pentru apărarea legală a comunităţii şi a mediului", care se zbăteau pentru apărarea intereselor agricultorilor mici şi mijlocii, în faţa agricultorilor corporatişti, industriali. Ei aveau o ordonanţă modernă, care mi-a plăcut, fiindcă muta discuţia pe drepturile cetăţeanului de rând. Aşa că am luat acel model şi, în august 2010, am introdus o măsură legislativă care asigura dreptul cetăţenilor Pittsburgh-ului de a hotărî ei înşişi dacă acceptă forarea hidraulică sau nu. A fost o măsură legislativă foarte bine primită. La început, nu toată lumea din consiliu a agreat ordonanţa, dar ne-am acordat timp, am avut sesiuni deschise publicului, în care am invitat specialişti din toate domeniile, ca să explice care ar putea fi impactul, dacă am accepta să se foreze. Până la urmă, pe 16 noiembrie, Consiliul a votat în unanimitate pentru ordonanţă. În anul următor, multe din oraşele din jurul Pittsburgh-ului au introdus aceeaşi lege.
- Ce poate face, totuşi, cetăţeanul de rând, ca să împiedice această exploatare? În România, în zona Bârladului, mii de oameni protestează de un an de zile şi nimeni nu îi aude.
Interviu realizat de CRISTINA CÂNEPĂ şi DIA RADU