Dezastru la Certej:

      Certej 1971, 

tragedia uitată a 89 de vieţi îngropate sub 300 de mii de metri cubi de nămol plin de cianuri

Ruperea barajului iazului de decantare plin cu cianuri de la Certej: valul acid de steril a înghiţit oficial 89 de oameni, neoficial a produs peste 150 de victime. Ruperea digului şi alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara, a provocat în zorii zilei de 30 octombrie 1971 cea mai cumplită tragedie pe timp de pace din anii '70.

În dosarul anchetei făcute de Procuratura Judeţeană Hunedoara, se menţionează că valul acid de steril a înghiţit, într-un sfert de oră, 89 de oameni şi a ras de pe faţa pământului şase blocuri de locuinţe, un cămin cu 30 de camere şi patru locuinţe individuale.

Amploarea dezastrului a fost ascunsă de autorităţile comuniste pentru a nu fi obligate să declare doliu naţional. După un an de cercetări şi audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute, nimeni nefiind vreodată condamnat pentru moartea celor 89 de persoane. Filmul tragediei de la Certej este povestit astăzi de supravieţuitorii şi martorii la teribilele evenimente din acea toamnă.

Certej, locul care a întâlnit moartea- O dimineaţă de toamnă - 30 octombrie 1971

Ora cinci dimineaţa. Certejul, o mică localitate minieră din Apuseni, nu departe de oraşul Deva, era încă scufundat în somn. Doar la câteva ferestre se aprinseseră lumini, pete galbene în întunericul umed, oameni ce se pregăteau să intre în schimbul de dimineaţă la mină. O dimi neaţă tăcută şi posomorâtă de toamnă. Noaptea rece încă nu se ridicase. Fuioare de ceaţă se agăţau de vâr furile brazilor.

Totul a început în tăcere

Fără zgomot, ceţurile au fost împinse în jos, spre vale, de ceva invizibil. O creatură uriaşă, nevăzută, de aer, se rostogo lea cu o viteză incredibilă. Brazii s-au în doit şi au trosnit ca la o furtună pornită de nicăieri. Era un suflu dis trugător, ca al unei explozii. Pri­mele case au fost spulberate. Şi, imediat, au înce put să bubuie feres trele celorlalte şi să zboare acoperi şurile. Acel suflu gigantic arunca în aer ani male, ma şini, mătura tot ce găsea în cale. Ca o rafală de ura gan. Apoi a urmat o secundă de linişte.

Oamenii au sărit din somn şi s-au gândit la cutremur. Alţii au apucat doar să deschidă ochii şi să simtă frica aceea colo sală, pe care instinctul ţi-o dictează înaintea unei catastrofe. Dar majoritatea nu au avut timp să reacţio neze în niciun fel. Nu au avut timp nici să se dea jos din pat sau să meargă la fereastră, să vadă ce se în tâmplă. În negura malefică a acelei dimineţi, întune ricul plin de ceţuri sfâşiate era com plice cu moartea: trei sute de mii de tone de steril au ras, în doar câteva secunde, întreaga vale a Certejului. Un mâl gros, care a zdrobit şi a înghiţit cu furie blo curi, case, gră dini. Toate au fost făcute una cu pămân tul, în doar câteva clipe. Oamenii nici nu au avut timp să ţipe. Se auzeau doar trosniturile blocurilor de beton, căzând unul după altul, zidurile se prăbuşeau cu sunet înfun dat, casele erau sfărâmate cu zgomot de oase rupte. Apoi, când masa aceea nea gră şi di formă a aco perit totul, au urmat iarăşi câteva clipe de linişte to tală.

Şi abia apoi au iz bucnit urletele. Stri găte de ajutor, strigăte dis perate, ridicându-se de pe întrea ga vale, din stra tul de nămol.

Oamenii din casele aflate mai sus, pe dealuri, au ieşit afară şi atunci au început alte stri­găte, care anunţau catastrofa:

"S-a rupt bara jul!"

S-a rupt bara julÎntregul steril rezul tat din tratarea cu cianuri a mine reului aurifer era de pus într-un lac artificial şi zidul ba rajului cedase, pe o lungime de 80 de metri. De fapt, Certejul nu era o sim plă localitate din Apu seni, era o colonie minieră ve che, unde se extrăgea şi se pre lucra minereul auri fer. Tot sterilul rezultat din tra tarea minereului cu cia nură era depus de mai mulţi ani în acest lac uriaş. Şi muntele parcă s-a răz bu nat pentru tot acest timp în care a fost sfredelit, scor monit, otrăvit.

În acea zi fatidică de 30 octom brie 1971, până la prânz erau deja aliniate, pe po deaua cămi nului cultural din Cer tej, 21 de ca davre. Bă trâni, copii, soţi îmbrăţişaţi. Corpuri găsite în va lul de steril, ce îi mumificase instantaneu.

Toate aveau ceva în comun: erau fără haine, pen tru că cia nura din steril le topise. După câteva zile, căutările s-au oprit.

Bilanţul: 89 de morţi, şase blocuri şi un cămin cu 30 de camere rase, şapte case şi 24 de gos podării distruse to tal. Numă rul decedaţilor a fost numă rul ca davrelor găsite. Nu s-a spus ni mic despre cei dis pă ruţi, adică despre cei ce nu au mai fost gă siţi în hal da de steril revărsată. Ei zac probabil şi acum sub lava aceea otrăvită care ocupă, şi astăzi, valea Certe jului.

Se spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai multSe spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai mult

Din feri cire, au exis tat şi câţiva supravieţuitori. Domnul Mîrza îşi aminteşte acele zile de teroare:

"Am par ticipat la salvarea oameni lor. Era foarte dificil, din cauză că sterilul, mâlul acela gros care se revăr sase, în anu mite locuri era destul de adânc. Riscai să te afunzi şi tu în el şi să nu mai poţi ieşi. Era ca un nisip mişcător care te în ghi ţea cu cât te zbăteai mai mult. În plus, din cauza cianurii, nu te puteai atinge de el, că topea tot. Pen­tru salvarea oamenilor s-au impro vizat podeţe de scânduri pe care mer geam până la ei şi încercam să îi scoatem. Unii erau prin pomi, alţii pe câte o bu cată de zid rămasă în picioare. A fost o tragedie".

Sorin Chirla este un alt supravieţuitor al dezas trului de la Certej. Pe atunci avea doar câţiva anişori:

"Noi aveam prima casă de lângă baraj. Din cauza asta, suflul barajului rupt a spulberat-o pe jumătate. Dormeam înăuntru eu, mama mea şi fratele meu. Tata era plecat la lucru, în schimbul de noapte. Din nefericire, mama şi fratele meu au fost în acea ju mătate de casă spulberată şi nu au supravieţuit. Eu am fost aruncat cumva în fereastră şi am rămas agăţat acolo. Acolo unchiul meu m-a găsit şi de acolo am fost salvat. A fost o tragedie. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu în fiecare zi că am trăit".

Anchetarea catastrofei de la CertejAutorităţile comuniste de la acea vreme au de clarat în mod oficial doar 48 de victime, pentru a nu fi nevoite să recunoască o catastrofă şi să declare zi de doliu naţional. Au demarat imediat cercetările pen tru găsirea vinovatului. În primul rând, l-au pus sub acuzaţie pe proiectantul iazului pentru decan­tare. Însă probele nu au arătat că ar fi fost o greşeală de proiectare la iaz sau la baraj. S-a discutat inclusiv despre cârtiţele ce ar fi putut să slăbească pământul de sub baraj. O cauză posibilă ar fi fost tipul steri lului depozitat: în anumite zone, avea o granulaţie sau o umiditate diferită şi asta ar fi declanşat alu necarea. Nimic însă nu a fost clar, nicio cauză nu a fost stabilită cu exactitate.

Clară a fost însă ca tastro fa şi clare au fost victimele, oameni nevinovaţi stri viţi în somn de o haldă uriaşă de steril.

Dosarul-anchetei-de-la-Certej-1971. Anchetarea catastrofei de la Certej

În procesul-verbal din 30 octombrie 1972, procurorul de caz consemnează că valul de steril a surprins oamenii în somn, lucru care a cauzat numărul mare de victime. Pe o suprafaţă de rază cuprinsă între 4 şi 5 kilometri, localitatea Certej era înecată în steril acid. Raportul menţionează că în prima zi au fost scoşi 21 de morţi de sub nămol şi din locuinţe. Cadavrele au fost depuse în sala căminului cultural din Certej unde au fost spălate de nămol. Procurorul menţionează că identificarea unor cadavre s-a făcut cu mare greutate, corpurile fiind deformate de târârea lor pe zeci de metri de avalanşa sterilului. Cu ajutorul militarilor, 85 de persoane rănite, copii, femei şi bărbaţi, au fost duse la spital. Stratul de nămol varia de la jumătate de metru în jurul sediului administrativ al minei, la 28-30 de centimetri pe şosea. Ancheta a fost preluată de o comisie guvernamentală formată din 16 experţi.

MARTOR: Toate cadavrele erau găsite goale

Erau şapte grade minus în acea dimineaţă la Certej şi ceaţă. Ioan Chirla îşi aminteşte şi acum cu groază că toate cadavrele recuperate de militari din mâl erau goale.
"Cianura folosită în procesul de extracţie se găsea în nămolul scurs şi a ars hainele de pe ei toţi. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale, cu urme de lovituri şi arsuri pe corp" spune Ioan Chirla. Râul de steril făcea extrem de grea munca de salvare făcută de militarii aduşi la faţa locului. "Am văzut numeroase cazuri în care oamenii căzuţi în mâl cereau de pomană ajutor pentru că era imposibil să ajungi la ei fără să ai aceeaşi soartă."- spune Ioan Ghirla.

"Domnii sunt de la com panie", îmi spune în şoap tă o chelneriţă în vâr stă de la una dintre cârciu mile Certejului şi se uită la mine cu înţeles.

"Dom nii" sunt nişte zdrahoni care stau relaxaţi, fiecare cu câte o bere în faţă, discu­tând cu voce tare şi atitu dine de stăpâni ai locului. Sunt îmbrăcaţi bine şi maşina de teren parcată în faţă e a lor. La masa de lângă ei, doi bărbaţi trecuţi de a doua tinereţe împart o bere trecându-şi de la unul la altul sticla. Sunt îmbră caţi terfelogit şi unul din ei îl întreabă periodic pe ce lă lalt: "Şi zici că n-ai o ţi gară?".

Altădată, era o co lo nie minieră prosperă. Ve­neau aici să se angajeze muncitori din toată ţara, pentru că munca era grea, dar şi salariile erau pe mă sură. Se dădeau locuri de cazare şi exista o can tină.

Acum, peste Certej s-a lă sat lepra sărăciei, muş când viguros din tot ceea ce odi nioară era în flo ritor. Blo curile munci to rilor ara tă ca nişte ghe touri, ve chiul magazin uni versal s-a în chis, mina nu mai func ţionează şi fos tul sediu ara tă exact ca în urmă cu 40 de ani. Toate sunt în văluite în aerul co munist al anilor '80, la care se adau gă femeile şi bărbaţii şo meri, ce stau pe la câte un colţ de stradă, bâr find mărunt. Sunt îm bră caţi jer­pelit şi parcă tot aşteaptă ceva, cu un licăr de spe ran ţă în privire, ca o luminiţă gata să se stingă. Lân gă fosta clădire de birouri este statuia unui mi ner. Ros de timp, mine rul-statuie este ciung de o mână şi pare cu adevărat simbolul mine rilor din Certejul de as tăzi. Mai de parte de car tierul de blo curi sunt şi case, unele dintre ele în grijite. Cine a avut şansa unei case cu grădină acum o duce mai bine un pic.

În rest, Certejul s-a de populat masiv: unii au ple cat să facă bani în altă parte, alţii au plecat tocmai pentru că au făcut bani aici. Pentru că singurele afa ceri care mai merg sunt cele cu "Compania", adi că cu canadienii de la Eldorado Gold Cor pora­tion, care de ţin 80% din Deva Gold SA. Această com panie a cum părat drep turile de ex ploa tare ale fostei mine şi s-a apu cat de investiţii.

La fel ca la Roşia Montană, în pri mul rând au cumpărat de la oameni terenuri şi case, acolo unde au ştiut că în adân curi aşteaptă să fie scos la suprafaţă aurul. Mult aur. Au fost oameni care şi-au vândut pămân turile sau casele la preţuri exor bi tante. Satul Bocşa Ma­re a fost cumpărat în to tali tate. În Bocşa Mică, doar doi oameni mai deţin pă mânt.

 Aşa s-au cum părat supra feţe impresio nante de către Eldora do. Speranţa celor ce au rămas este să se por nească odată exploatarea, ca să aibă un loc de muncă. Ca şi cum nicio dată Cer tejul nu ar fi sufe rit cea mai mare catastrofă din Ro mâ nia. Ca şi cum nicio dată aici ni mic nu s-ar fi întâmplat. Ca şi cum nu familiile şi prietenii şi rudele lor au fost scoase din sterilul cu cianu ră. Sărăcia şi dorinţa unui viitor pentru ei şi pentru copii îi fac pe oa meni să uite ceea ce s-a întâmplat. Aşteaptă cu toţii să se împlinească promisiu­nile de bu năstare ale "Com paniei" vi sând la ziua când Certejul va deveni el însuşi un ade­vărat Eldo rado.

În ciuda dezastrului din 1971, "compania Eldorado" vrea să facă un alt iaz pentru de­cantare, mai ma re şi mai sus, în munte. Peste 180 de hectare de pădure de frişate, doi munţi raşi în tota litate şi un lac de acu mulare pentru cia nu rile folosite la extragerea au ru­lui, de 63 de hectare. O idee des pre cum va arăta locul poţi să îţi faci vizi tând, la marginea satului, cariera, locul de unde deja s-a ex tras minereu prin de coper tare. Câteva utilaje fo rează şi acum non-stop, su prave­gheate de oameni în pele rine galbene.

Peisajul este însă unul selenar. Acesta este preţul de plătit pen tru doar 16 ani de viaţă mai uşoară.

Va rezista de data aceasta barajul?

Cândva, pe aici, se plimba Avram Iancu. Nu departe, la Săcărâmb, s-a întâlnit cu Laszlo Kossuth, plănuind renaşterea naţiei române.